Această pagină web este cofinanțată din Fondul Social European prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020

Ce este proiectul-pilot

Pentru asigurarea calității reformei, modelul de concurs național este testat prin organizarea unui proiect-pilot de recrutare în funcția publică, urmând a fi extins la nivelul administrației publice centrale.

În punerea în aplicare a Concursului național, am plecat de la ideea că o recrutare transparentă, bazată pe merit este direct proporțională cu performanțe sporite ale administrației publice și, implicit, cu o mai mare încredere a cetățenilor în aceasta.

Concursul, inspirat de modelul european de recrutare, asigură derularea unui proces de recrutare transparent și incluziv, bazat pe competențe și în strânsă legătură cu nevoile reale ale instituțiilor publice.

Viziunea noastră este să oferim instituțiilor publice oameni care se pliază cel mai bine nevoilor acestora, dar care la rândul lor să acorde oamenilor posibilitatea dezvoltării unei cariere pe măsura așteptărilor.

Scopul nostru este de a face din serviciul public un sistem modern, incluziv și adaptabil, în care inovația este apreciată și resursele umane sunt plasate în centrul unor servicii publice de înaltă calitate.

Valorile și principiile pe care le-am avut în vedere în crearea și pilotarea unui proces transparent și incluziv de recrutare și selecție în administrația publică centrală ar putea fi rezumate astfel:

  • competiție
  • transparență
  • competență
  • egalitate de șanse
  • nediscriminare
  • integritate
  • corectitudine
Sari la conținut